Unii dintre noi incercam ca in timpul liber care ne mai ramane din iuresul vietii in care suntem cuprinsi, sa ni-l petrecem intr-un mod cat mai placut si mai relaxant. Eu ma refugiez in confectionarea acestor micuti pomisori ,realizati din pietre semipretioase sau diferite alte tipuri de margele si sarma de cupru. Fiecare dintre ei sunt obiecte de décor unice, fiind ideali pentru cadouri si pentru decorarea locului in care obisnuim sa ne relaxam.
In arta Feng Shui pietrele semipretioase alunga energia negativa din jurul posesorilor, transmitand vibratii care intra in rezonanta cu fiecare persoana care crede in puterea lor benefica. Ele sunt asociate cu atragerea norocului,a dragostei, a abundentei de orice fel, a tot ce este bun pentru o viata echilibrata. Bineinteles ca nu toata lumea e de acord sau crede in aceste tehnici stravechi de echilibrare a energiilor, dar pomisorii realizati iti pot da o stare de incantare si fara a le da puteri benefice, ci doar prin simplu fapt ca va plac.
Respect punctul de vedere al fiecarui vizitator al acestui blog, indiferent daca sunt iubitori de arta Feng Shui sau nu. Incerc doar sa-mi prezint intr-un mod cat mai placut acesti pomisori care sunt realizati in momente de relaxare totala, de multumire sufletesca si pace interioara.
Imi place sa cred ca fiind facuti cu multa dragoste si pasiune daruiesc fiecarui copacel o parte din bucuria mea de a trai si doresc si celor care intra in contact cu ei sa aiba parte de aceleasi trairi.